Acasa Harta Ajutor Contact



    Nume / Prenume:
    E-mail personal:
    Numar de telefon:
    Mesaj:

Dependenta si sevrajul


droguri Am tot cautat sa ma documentez despre aceste aspecte – esentiale dupa parerea mea – legate de consumul de droguri, dar, se pare ca informatiile sunt destul de limitate. Este firesc pe de o parte pentru ca, din pacate, aceasta nenorocire ne-a cam luat pe toti pe nepregatite si e cam greu sa îti dai cu parerea despre ceva ce nu ai simtit pe pielea ta. Este asemeni oricarui tip de suferinta, care se manifesta în mod diferit de la un individ la altul, ramânând mereu de „neînteles” pentru cei din afara.
Voi încerca sa creionez câteva aspecte legate de dependenta de droguri si de sevraj sperând ca si de aceasta data – si va multumesc anticipat pentru acest lucru – veti completa articolul cu parerile si cunostintele voastre.
Consumul de droguri genereaza dependenta atât la nivel psihic cât si fizic. Este un fapt cunoscut. Starea de fericire artificiala resimtita sub influenta narcoticelor determina creierul sa asocieze „binele” numai cu acele senzatii. Astfel, în lipsa substantelor nocive totul pare trist, fara speranta, inutil, dureros. La nivel fizic corpul se manifesta ca si cum i-ar lipsi o functie sau un element esential bunei lui functionari, fapt ce genereaza dureri groaznice. Nu esti bine fizic si esti nefericit, ce peisaj poate fi mai dezolant decât acesta? Toata ierarhia de valori se schimba, toate nevoile naturale sunt înlocuite treptat cu una singura, suverana, dictatoare: dorinta de drog. Este greu pentru noi, cei care nu consumam sau nu am consumat niciodata droguri, sa întelegem cum se poate sa ajungi sa-ti doresti cu disperare ceva ce te ucide treptat dar sigur. Numai un consumator poate spune ce simte, dar sunt convinsa ca, ascultând lamentarea lui, am strâmba din nas si am întoarce spatele unei scene pe care o vom considera grotesca.
Lipsa drogului, încercarea de a rezista în fata dorintei de a se droga, duce la sevraj, considerat ca un fel de punct culminant al durerii, când totul pare pierdut, când lumea din jur si propria fiinta devine insuportabila, când ai renunta la tot pentru o clipa de extaz. Daca subiectul depaseste acest punct, are toate sansele de vindecare, daca nu, cu siguranta va gasi pâna la urma evadarea totala din viata.
Este trist si oribil. Am vazut la televizor, cu câtiva ani în urma, un reportaj în care mama unui drogat îsi cheltuia toti banii pe dozele copilului ei, numai sa nu-l vada suferind. Este cea mai mare greseala. Oricât de mult te-ar durea durerea lui, trebuie sa gasesti în tine puterea de a te transforma pentru o vreme în ceea ce el va considera atunci „dusmanul sau de moarte”. Ti se va multumi mai târziu.
Sursa: www.egirl.ro
Invata despre droguri:
  • Drogurile
  • Tpuri de droguri
  • Dependenta si sevrajul
  • Efectele drogurilor
  • Reabilitare
  • Tratament


    Lupta alaturi de noi:
  • Voluntariat
  • Inscriere
  • Angajari


    Utile:
  • Agentia Nationala Antidrog
  • Inspectoratul General al Politiei
  • Directia Generala Anticoruptie
  • Politia Capitalei
  • Corpul National al Politistilor
  • International Police Association
  • Guvernul Romaniei
  • National Institute on Drug Abuse


    Clipuri video antidrog:



  • Copyright 2008 Asociatia De Lupta Antidrog *AMA*
    Conditii de utilizare | Conditii legale | Imprint
    s